Numele lui Mircea Drăghici, propus ministru al Transporturilor, apare în două dosare de la Parchetul General. Social democratul: „N-am fost informat”


Reprezentanţii Parchetului General au precizat pentru Mediafax că numele trezorierului PSD, Mircea Drăghici, cel care a fost propus de social democraţi pentru funcţia de ministru al Transporturilor, apare în două dosare penale instrumentate de Parchetul General. Unul din ele a fost deschis după ce în presă au fost publicate informaţii potrivit cărora trezorierul PSD ar fi folosit în scop personal bani de la partid.
Mircea Drăghici a transmis, printr-o poziţie publicată pe Facebook, că nu a fost informat oficial cu privire la vreun dosar.
"Precizez că până în prezent nu am fost informat oficial şi nu am cunoştinţă despre existenţa unei astfel de... citeste mai mult


 
28 Noiembrie 2018 in Eveniment, Vizualizari: 47, Sursa: Adevarul
 

Comentarii

Fii primul care comenteaza aceasta stire!

Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31