Fiul ei joacă la Arsenal şi câştigă două milioane de euro pe an, dar ea a ajuns să trăiască precum un om al străzii: "Banii i s-au urcat la cap! Vreau să ştiu cu cine am greşit". Cine e jucătorul care şi-a abandonat mama şi a făcut posibilă cea mai tristă

Fiul ei joacă la Arsenal şi câştigă două milioane de euro pe an, dar ea a ajuns să trăiască precum un om al străzii: Banii i s-au urcat la cap! Vreau să ştiu cu cine am greşit . Cine e jucătorul care şi-a abandonat mama şi a făcut posibilă cea mai tristă
 

Cea mai tristă poveste a anului vine din Premier League. În vârstă de 38 de ani, mama lui Ainsley Maitland-Niles, fotbalist de 20 de ani căruia Arsene Wenger i-a oferit şansa de a juca pentru echipa mare a lui Arsenal, trăieşte un coşmar: e nevoită să locuiască într-un container, ca un om al străzii, chiar dacă fiul ei câştigă aproape două milioane de euro pe ani.
Ainsley Maitland-Niles a devenit cunoscut fanilor din Anglia în momentul în care Arsene Wenger l-a promovat de la juniorii lui Arsenal, iar acum se poate mândri cu 21 de meciuri în toate competiţie pentru "tunari". Totuşi, potrivit spuselor mamei sale, banii şi faima i-au luat minţile tânărului fundaş dreapta, care a... citeste mai mult


 
5 Martie 2018 in Sport, Vizualizari: 94, Sursa: Pro Sport
 

Comentarii

Fii primul care comenteaza aceasta stire!

Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30