Arhiva stiri din data de Sambata, 07 August 2010

Litoralul bulgaresc, afectat de o pană de curent timp de 5 ore

Pană de curent în staţiunea Sveti Vlas de pe litoralul bulgăresc. Turiştii au stat, vineri seară, fără lumină, aer condiţionat şi apă caldă timp de cinci ore. Nu este pentru prima dată când turiştii din ţara vecină se confruntă cu astfel de probleme....

 
Boc, fără emoţii legate de moţiune

Boc, fără emoţii legate de moţiune

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că nu are emoţii în privinţa moţiunii de cenzură pe care PSD a anunţat că o va iniţia în toamnă. "Nu am emoţii, de ce să am emoţii? Am mai trecut prin astfel de momente, aşa că nu văd de ce să ne...

 
Boc vrea impozite de la maneliști. Aceștia spun că șpaga nu poate fi impozitată

Boc vrea impozite de la maneliști. Aceștia spun că șpaga nu poate fi impozitată

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că maneliştii vor putea fi impozitaţi ca orice contribuabil care realizează venituri, subliniind că acest lucru va fi posibil prin practica controlului indirect, normele de aplicare urmând să fie aprobate prin...

 

Emil Boc: În 2012, cetăţeanul va fi evaluatorul cheltuirii banilor europeni

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că în 2012, an electoral, cetăţeanul va fi evaluatorul modului în care autorităţile cheltuie banii europeni, adăugând că "toţi cei care nu se vor mişca bine vor suporta rigorile politice",...

 

Analiza WBS: Indicii BVB au incheiat saptamana cu scaderi tipice de peste un procent

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat saptamana cu scaderi tipice de peste un procent, similare celor inregistrate pe pietele vest-europene, dupa o sesiune in care cresterile din prima jumatate de ora au fost urmate de o tendinta generala...

 

Analiza WBS: Pietele europene au incheiat saptamana in scadere

Pietele europene au incheiat saptamana in scadere, fiind afectate de surpriza negativa a raportului autoritatilor americane privind evolutia locurilor de munca din industrie. Cele mai mari scaderi au fost inregistrate de sectoarele financiar...

 
Agentul „Bate tot“

Agentul „Bate tot“

Un gardian de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, judeţul Brăila, a ajuns în spatele gratiilor deoarece, pe fondul unei beţii crunte, a ameninţat cu moartea şi a bătut doi agenţi de poliţie. „Pe fondul consumului mare de alcool, Dănăilă a...

 
Ploaia torenţială a inundat Sinaia

Ploaia torenţială a inundat Sinaia

Staţiunea Sinaia a fost afectată de ploile care au căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă. În faţa Gării CFR, carosabilul s-a inundat şi traficul rutier a fost deviat prin centrul staţiunii. „Cinci case s-au inundat, iar o anexă gospodărească a unei...

 
Cod galben de ploi şi vijelii în 25 de judeţe. Caniculă în sud-estul ţării

Cod galben de ploi şi vijelii în 25 de judeţe. Caniculă în sud-estul ţării

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, care vizează Maramureşul, Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi zona de munte, unde se vor manifesta averse, descărcări electrice, vijelii şi...

 
Hoţii, invitaţi la maşini de fiţe

Hoţii, invitaţi la maşini de fiţe

Şuţii profită de nesăbuinţa proprietarilor, care îşi lasă limuzinele cu motorul pornit şi cu cheile în contact. În 2010, aproximativ 20 de maşini de lux au fost lăsate „pomană“ pungaşilor, cu motorul pornit şi gata de drum. Printre păgubiţi: Gigi...

 
VIDEO Mergea prea repede sau zbura prea jos?

VIDEO Mergea prea repede sau zbura prea jos?

Un bucureştean a fost prins gonind pe Autostrada Soarelui cu 248 km/h, un record pentru România. Viteza e comparabilă cu cea atinsă la decolare de un Boeing 737. Cristian Şerban, 23 de ani, deţine de vineri recordul de viteză înregistrat de radar în...

 
Patru români, printre care doi copii, au fost răniţi într-un accident rutier în Bulgaria

Patru români, printre care doi copii, au fost răniţi într-un accident rutier în Bulgaria

Patru români, printre care doi copii, au fost răniţi într-un accident rutier produs în sud-vestul Bulgariei, în apropiere de satul Jelezniţa, a anunţat Centrul naţional pentru coordonare medicală, citat de agenţia FOCUS. Accidentul a fost anunţat...

 
Programe şcolare şi manuale noi din 2011

Programe şcolare şi manuale noi din 2011

Din toamnă, Ministerul Educaţiei va supune dezbaterii publice un curriculum nou, pe baza căruia se vor realiza cărţile şcolare pentru elevi. Elevii de clasa întâi, a cincea şi a noua vor învăţa după manuale noi cel mai devreme din anul şcolar...

 
Traficul feroviar către Sinaia, blocat din cauza aluviunilor

Traficul feroviar către Sinaia, blocat din cauza aluviunilor

Traficul feroviar către Sinaia a fost blocat ca urmare a unor aluviuni care au îngreunat circulaţia şi pe drumul DN 71, dintre Târgovişte şi Sinaia, transmite Realitatea Tv. În urma unei ploi care a durat 30 de minute, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei...

 
Boc: Nu am emoţii la moţiunea de cenzură a PSD, am mai trecut prin astfel de momente

Boc: Nu am emoţii la moţiunea de cenzură a PSD, am mai trecut prin astfel de momente

Premierul Emil Boc a declarat astăzi că nu are emoţii în legătură cu moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în toamnă: El a ţinut să puncteze că guvernul pe care îl conduce a mai avut astfel de încercări, dar le-a depăşit. Premierul s-a declarat...

Adevarul, 17:29 in Politica
 
Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31