Arhiva stiri din data de Miercuri, 06 Octombrie 2010, pagina 4

Analişti: Decizia Curţii era previzibilă

Analişti: Decizia Curţii era previzibilă

Analistul politic Daniel Barbu a declarat pentru adevarul.ro că decizia Curţii Constituţionale, prin care Legea Pensiilor este declarată constituţională era previzibilă. Depuatul PC, Sergiu Andon, este de părere că CCR ar fi trebuit să se pronunţe şi...

Adevarul, 13:41 in Politica
 
Contre în PNL pe tema grevei parlamentare

Contre în PNL pe tema grevei parlamentare

Propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu ca aleşii PNL să intre în grevă a generat ieri polemici în şedinţa grupului deputaţilor, convocată după decizia Curţii Constituţionale privind Legea pensiilor. Potrivit unor surse, mai mulţi deputaţi liberali au...

Adevarul, 19:04 in Politica
 
Markó trimite UNPR la urne

Markó trimite UNPR la urne

Liderul UDMR Markó Béla a declarat ieri că nu susţine rediscutarea funcţiilor în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi avertizează UNPR că ar trebui să obţină drepturi în Parlament după o competiţie electorală. „De multe ori s-au înfiinţat noi...

Adevarul, 20:28 in Politica
 
Soarta unei legi fraudate, la mâna preşedintelui

Soarta unei legi fraudate, la mâna preşedintelui

Curtea Constituţională a declarat Legea pensiilor constituţională, decizie prin care este pusă sub tăcere fraudarea votului în şedinţa Camerei Deputaţilor condusă de Roberta Anastasie. Opoziţia i-a cerut lui Traian Băsescu să nu promulge actul...

Adevarul, 20:27 in Politica
 
Directorul spitalului Grigore Alexandrescu „Tratamentul bebeluşilor arşi la Giuleşti a costat aproximativ 40.000 de euro“

Directorul spitalului "Grigore Alexandrescu" „Tratamentul bebeluşilor arşi la Giuleşti a costat aproximativ...

Ultimul bebeluş dintre cei care au fost trataţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, a fost externat, miercuri, iar starea sa este bună, a declarat managerul Dan Enescu. El afirmă că, deşi...

Adevarul, 17:38 in Social
 
Judeţ cu judeţ: Festivalul de umor „Constantin Tănase“ de la Vaslui va fi mai scurt cu trei zile, din lipsă de bani

Judeţ cu judeţ: Festivalul de umor „Constantin Tănase“ de la Vaslui va fi mai scurt cu trei zile, din lipsă...

Doi copii de 5, respectiv 15 ani, din Constanţa, au diabet zaharat de tip II, boală care se manifestă de obicei la adulţi. O cameră video va supraveghea non-stop racla Sfintei Parascheva la Sărbătorile Iaşiului, care vor avea loc între 11 şi 17...

Adevarul, 20:33 in Social
 
Marko Bela: Salariile vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie 2011

Marko Bela: "Salariile vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie 2011"

Vicepremierul Marko Bela revine cu o declaraţie referitoare la creşterea salariilor din sectorul bugetar. De această dată, la Arad, unde a declarat că salariile "vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie" 2011, acest lucru fiind discutat deja...

Adevarul, 11:58 in Social
 
Meteo: Vreme rece pentru această perioadă

Meteo: Vreme rece pentru această perioadă

Pe continent nu se vor produce modificări importante în distribuţia centrilor barici. Ciclonul mediteraneean din nordul Mării Adriatice se va deplasa spre est, peste Peninsula Balcanică şi Podişul Anatoliei, cu tendinţa de a ajunge în zilele următoare...

Adevarul, 18:55 in Social
 
Sindicatele îi cer lui Băsescu să retrimită Legea Pensiilor în Parlament. Pensionarii sunt indignaţi de decizia CCR, dar nu vor ieşi în stradă

Sindicatele îi cer lui Băsescu să retrimită Legea Pensiilor în Parlament. Pensionarii sunt indignaţi de...

Liderii confederaţiilor sindicale îi vor cere preşedintelui Tarian Băsescu, printr-o scrisoare, să retrimită proiectul Legii pensiilor în Parlament pentru a fi redezbătut, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Bogdan Hossu a precizat că...

Adevarul, 14:07 in Social
 
Prinţul Charles a dansat cu indienii

Prinţul Charles a dansat cu indienii

Prinţul Charles s-a prins în horă cu sătenii dintr-un sat indian situat în Rajasthan. El a discutat cu localnicii şi a inspectat sistemul de aprovizionare cu apă. Alături de Camilla, Prinţul Charles a participat duminică seara la deschiderea celei...

Adevarul, 14:04 in Externe
 
Prinţul William, la prima sa misune. Vezi cum a salvat un muncitor bolnav de pe o platformă petrolieră

Prinţul William, la prima sa misune. Vezi cum a salvat un muncitor bolnav de pe o platformă petrolieră

Prinţul William, al doilea moştenitor în ordinea succesorală al coroanei Regatului Unit, a efectuat prima sa misiune de salvare în cadrul Aviaţiei Regale a Marii Britanii. El a fost copilot în timpul unei operaţiuni de ridicare a unui muncitor bolnav,...

Adevarul, 13:53 in Externe
 
Raportor ONU: Repatrierea romilor din Franţa este lamentabilă

Raportor ONU: Repatrierea romilor din Franţa este lamentabilă

Măsurile de expulzare a romilor din Franţa au fost calificate ca fiind "lamentabile" şi contrare "tradiţiei umaniste" a acestei ţări, de către raportorul special al Naţiunilor Unite privind drepturile omului în cazul imigranţilor,...

Adevarul, 05:06 in Externe
 
Guvernul olandez, sprijinit de extremişti

Guvernul olandez, sprijinit de extremişti

Deputaţii creştin-democraţi au acceptat în unanimitate, marţi, sprijinirea coaliţiei guvernamentale minoritare - pe care o formează împreună cu liberalii - de către extremiştii de dreapta conduşi de Geert Wilders. Acordul coaliţiei prevede reducerea...

Adevarul, 19:42 in Externe
 
În război cu „praful de vise“

În război cu „praful de vise“

Până acum, «smart-drogurile» erau vândute la vedere, printr-o deturnare abilă a legii. La 2 octombrie, funcţionarii inspecţiei sanitare (Sanepid) sprijiniţi de poliţişti au închis o mie de puncte de vânzare ale substanţelor cunoscute sub numele de...

Adevarul, 21:30 in Externe
 
NATO se luptă cu cyber-teroriştii

NATO se luptă cu cyber-teroriştii

Alianţa Nord-Atlantică este pe cale să adopte un nou Concept Strategic, în care apărarea împotriva atacurilor cibernetice este una dintre priorităţi. Noul Concept Strategic al NATO trebuie adoptat, prin consens, la summitul Alianţei din 20 noiembrie....

Adevarul, 20:07 in Externe
 
Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31