Arhiva stiri din data de Vineri, 06 Iunie 2014

Brifcor şi alte răsfăţuri

După teribilul şi omniprezentul Cico (cică iar se fabrică), căruia copiii din anii ’70-’80 îi mai ziceau şi citropiş, şi după mai rara şi cumplita Quik Cola (pentru cine nu mai ştie - un fel de imitaţie de Coca-Cola), regimul comunist din România,...

 
Déjà-vu

Déjà-vu

Se aude tot mai des, în limbajul dezinvolt al unor prezentatori de ştiri, pronunţarea dejavú, cu accent în silaba finală pe cel mai clar şi mai românesc u cu putinţă. Rostirea în cauză e o nouă dovadă a rapidei noastre desprinderi de francofonie; mai...

 
„Fără ONG-uri, statul ar duce-o şi mai rău“ – dialog cu Ionuţ SIBIAN

„Fără ONG-uri, statul ar duce-o şi mai rău“ – dialog cu Ionuţ SIBIAN

A început ca voluntar, în 2002, acum e director executiv la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.fdsc.ro). Se află, aşadar, în fruntea unei organizaţii care, în primul rînd, administrează fonduri (de la guvernul norvegian, de la guvernul...

 

Scăpăm de fotbal?

"Să nu ne pierdem cu firea! Chestia asta cu scăpatul de fotbal e ca în politică: îi dăm jos pe unii ca să punem în loc... ce? Dar, ca şi în politică, nu vom scăpa uşor. O dată că Steaua nu se destramă. S-ar putea să-i meargă mai rău o vreme, dar...

 
Scuza formelor fără fond

Scuza formelor fără fond

Într-un articol din 1934, intitulat „Despre mîinile murdare“ şi apărut la rubrica sa de fiziologii moderne din Adevărul literar şi artistic, G. Călinescu (Aristarc) făcea următoarea descriere naturalistă, pe care o voi cita pe larg: „Despre...

 

Sexul şi educaţia

„Sistemul“ nu e compus din „actori“ care interacţionează individual - profesori, elevi, studenţi, părinţi etc. -, ci din instituţii. Ele sînt responsabile pentru definirea „rolurilor“, cît şi a regulilor şi a practicilor de interacţiune, iar această...

 
Bigger, stronger, better!

Bigger, stronger, better!

Ediţia precedentă a întrecut aşteptările multora; cum veţi fi la înălţime anul acesta? Anul acesta vom avea mai multe zile, mai multe scene şi mai mulţi artişti. Pe lîngă line-up-ul incredibil, cu o mulţime de premiere (Rusko sau Die Antwoord) şi...

 
O gospodărie ecologică – interviu cu Laura TRIF

O gospodărie ecologică – interviu cu Laura TRIF

Cum v-a venit ideea unei ferme şi de ce? Totul a pornit cu trei ani în urmă, cînd, într-o seară, privindu-ne fetiţa dormind, ne-am dat seama că, după o lungă perioadă de căutări, nu am găsit soluţia care să îi rezolve problemele produse de pubertatea...

 
Sari-ul, acele de siguranţă şi-o nuntă ca-n poveşti de Bollywood

Sari-ul, acele de siguranţă şi-o nuntă ca-n poveşti de Bollywood

„Mergem la nuntă“, mă anunţă Desiree, pe care o cunoscusem de cîteva zile şi care stătea de luni bune în India. „E nunta unui prieten, o să fie cu tam-tam mare, nu ratezi aşa ceva nici mort.“ „Păi, te-a invitat pe tine, nu pe noi“, răspund anemic. „Ba...

 
 Shakespeare nu s-ar fi supărat pe mine“ – interviu cu Gigi CĂCIULEANU

"Shakespeare nu s-ar fi supărat pe mine“ – interviu cu Gigi CĂCIULEANU

„În dansul meu, nici nebunia, nici structura nu pot exista singure“, scrie coregraful Gigi Căciuleanu în cartea sa de „gramatică a dansului“ - Vînt, Volume, Vectori. Recent, a montat la Teatrul Metropolis din Bucureşti spectacolul Folia, Shakespeare...

 
Snowden – un an la Moscova

Snowden – un an la Moscova

În curînd se împlineşte un an de cînd fostul spion american Edward Snowden a fost forţat să accepte să rămînă la Moscova, sub protecţia serviciilor secrete ale Rusiei. Dezvăluirile sale legate de modul în care operează serviciile americane au produs...

 
Asaltul lui Dan Sova asupra managementului privat din companiile de la Transporturi. Ce nume controversate au fost puse in locul managerilor demisi

Asaltul lui Dan Sova asupra managementului privat din companiile de la Transporturi. Ce nume controversate...

Dan Sova a declansat o ofensiva impotriva conducerilor corporative de la companiile de stat aflate in subordinea sa. In mai putin de o saptamana, Sova a schimbat consiliile de administratie de la Compania de Aeroporturi si de la CFR Marfa, iar acum o...

 

Compania Hidro Tarnita, despre proiectul Tarnita-Lapustesti pentru care s-au cheltuit inutil aproape 20...

Reprezentantii companiei de proiect Hidro Tarnita SA au transmis un comunicat de presa prin care acuza "o serie de atacuri publice, discreditări" şi "o anumită ostilitate punctuală la adresa proiectului" Tarnita-Lapustesti, care...

 

Statistica: Romanii au avut in 2013 un venit mediu de 895,9 lei/luna si au cheltuit 811,3 lei

In anul 2013, veniturile totale ale populatiei, calculate ca medii lunare pe o gospodarie au fost de 2559,1 lei (895,9 lei pe persoana) iar cheltuielile totale au fost, in medie, de 2317,4 lei lunar. Cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,0%...

 
Daianu ar putea fi sustinut de PSD pentru o pozitie in Consiliul de Administratie al BNR - surse

Daianu ar putea fi sustinut de PSD pentru o pozitie in Consiliul de Administratie al BNR - surse

Prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Finanicara, Daniel Daianu, ar putea fi sustinut de PSD pentru a ocupa o pozitie in noul Consiliu de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei, au declarat pentru Mediafax surse politice. Fost...

 
Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30