Arhiva stiri din data de Luni, 04 Septembrie 2017, pagina 17

C.S.S. aşteaptă răspuns pozitiv de la Consiliul judeţean

La sfârșitul lunii iulie, Clubul Sportiv Școlar Tulcea s-a adresat atât Primăriei Tulcea, cât şi Consiliului Judeţean, solicitând celor două instituţii publice sprijinul în parteneriatul „Handbal, Sport Naţional”. În scurt timp de la primirea adresei,...

 
Numai zece dosare pentru locuințele ANL din orașul Babadag

Numai zece dosare pentru locuințele ANL din orașul Babadag

Primarul face apel către locuitorii orașului: dacă inițial fuseseră depuse peste 200 de cereri, până la momentul de față au fost depuse numai zece dosare complete pentru obținerea unui locuințe ANL. „Îi invit, așadar, pe toți cei care sunt în drept să...

 
S-a deschis Bienala Naţională de Artă Contemporană

S-a deschis Bienala Naţională de Artă Contemporană

A treia ediţia a Bienalei Naţionale de Artă Contemporană „Aegyssus” s-a deschis vinerea trecută la Muzeul de Artă Tulcea. Au rostit alocuţiuni dr. Ibrahima Keita, P.S. Visarion, Episcopul Tulcii, primarul Constantin Hogea, Nicolae Mihai, consilier în...

 
Pregătite să fie alături de bătrânii tulceni

Pregătite să fie alături de bătrânii tulceni

Săptămâna trecută, cele nouă îngrijitoare bătrâni la domiciliu, calificate gratuit de Filiala Tulcea a Crucii Roșii Române, au susținut examenul de absolvire a cursurilor organizate în cadrul unui proiect implementat la nivelul județului nostru. În...

 
Expoziție virtuală a „Șuetelor Avramizilor”

Expoziție virtuală a „Șuetelor Avramizilor”

Pe pagina de Facebook a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (Casa Avramide – Muzeul de Artă) a fost postată o expoziție virtuală care marchează doi ani de la începuturile...

 

Presa americană avertizează că Rusia ar putea invada Europa în septembrie

Rusia va efectuat, în perioada 14-20 septembrie, exerciții militare de mare amploare în Belarus și în enclava Kaliningrad. Publicația americană "Washington Examine" avertizează că "Rusia ar putea fi pe cale să invadeze Europa" și...

B1TV, 09:07 in Externe
 

Complexul celei de-a doua viori

Norica Nicolai a exprimat un punct de vedere de prin 1998-2000 când PNL nu mai dorea să fie ” a doua vioară” în CDR şi implicit în guvernul condus de un premier ţărănist. Acelaşi complex al poziţiei secundare l-a făcut mai târziu şi pe Crin Antonescu...

 
Focuri de armă în Gorj! Doi bărbați au fost surprinși la furat de ţiţei

Focuri de armă în Gorj! Doi bărbați au fost surprinși la furat de ţiţei

Doi bărbați din Gorj au fost surprinși  în timp ce alimentau zeci de butoaie direct din conducta de transport, potrivit libertatea.ro. Când i-au văzut pe poliţişti, cei doi bărbaţi au luat-o la fugă pe câmp. Oamenii legii au fost nevoiţi să tragă mai...

 
Despăgubiri cu cântec pe Șoseaua Fabrica de Glucoză

Despăgubiri cu cântec pe Șoseaua Fabrica de Glucoză

Proiectul de lărgire a Șoselei Fabrica de Glucoză trebuia început în 2010, dar abia în 2016 au început plățile pentru primul tronson. Deși a fost declarat de utilitate publică, de interes național și local, ani la rând, proiectul a trenat nejustificat...

 
Mircea Băsescu află azi dacă va fi eliberat condiţionat

Mircea Băsescu află azi dacă va fi eliberat condiţionat

Magistraţii Judecătoriei Medgidia deciseseră, în 19 iulie, că Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, poate fi eliberat condiţionat, dar hotărârea instanţei nu a fost definitivă. Decizia a fost contestată de DNA în termenul...

Mediafax, 09:10 in Sport
 
Comunicat PSD: Doina Federovici realeasă în conducerea Senatului României

Comunicat PSD: Doina Federovici realeasă în conducerea Senatului României

Prin urmare, senatorul botoșănean se află în topul parlamentarilor activi, elaborând alături de alți colegi 26 de inițiative legislative. La acestea se adaugă 43 de luări de cuvânt în plen, susținerea a 20 de declarații politice și transmiterea a 30...

 

Ion Ganea, secretar al Biroului Permanent al Senatului

Convocat în a doua sesiune ordinară a acestui an, Senatul s-a întrunit în plen pe 1 septembrie. Cu această ocazie, Camera Superioară a Parlamentului României şi-a ales conducerea, respectiv vicepreşedinţii, secretarii, chestorii Biroului Permanent....

 
S-a încheiat Festivalul Internaţional de Blues „dichis’ n’ Blues”

S-a încheiat Festivalul Internaţional de Blues „dichis’ n’ Blues”

Festivalul Internaţional de Blues „dichis’ n’ Blues” a umplut, prin trecutul său recent şi prin afişul de anul acesta, grădina cu piatră cubică, străjuită de bătrânul castan, cuprinsă între zidurile Casei Avramide şi Teatrul „Jean Bart”. Programul...

 

Ion Cristoiu: Cum să renunțe Americanu’ la Codruța Kovesi, bulanul cu care-i ține la respect pe babuini?!

Jurnalistul Ion Crstoiu scrie în “Gândul de luni”, de pe blogul personal, despre ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, și despre Laura Codruța Kovesi. Citește și: Doliu în lumea presei! Un cunoscut jurnalist s-a înecat la Costinești (FOTO)Tragedie...

B1TV, 09:12 in Eveniment
 
#CentenarulRosu: Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 – cronologia unei lumi în mişcare (II)

#CentenarulRosu: Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 – cronologia unei lumi în mişcare (II)

1934 - Hitler devine cancelar al Germaniei 1936 - 1939 Războiul civil din Spania Abdicarea regelui Alfons XIII şi proclamarea republicii în 1931 nu au reuşit să rezolve problemele societăţii spaniole, marcată de efectele negative ale unei modernizări...

 
Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30