Reguli pentru digestia sanatoasa a cainelui tau

Sanatatea cainelui tau incepe din farfurie. Pentru o digestie sanatoasa, afla care sunt alimentele interzise, ce tip de hrana sa alegi si de ce este important sa iei in considerare probioticele pentru caini.

Alimente interzise unui caine

Se spune despre caine ca este cel mai bun prieten al omului si multi dintre noi avem tendinta sa impartim cu el mancarea noastra. Pana la urma, asa ne comportam cu toti prietenii, nu? Din pacate, aceasta dovada de iubire ii poate afecta sanatatea. Animalele de companie au alte nevoi nutritionale fata de oameni, iar multe dintre alimentele pe care noi le consumam fara probleme sunt toxice pentru ele.

Expertii Animal Poison Control Center de la ASPCA au realizat o lista utila de alimente pe care cainii nu ar trebui sa le consume, care include:

Ciocolata si cafeina

Acestea contin metilxantina, o substanta care poate provoca varsaturi, diaree, sete excesiva, hiperactivitate, ritm cardiac anormal, convulsii si chiar decesul. Tine cont de faptul ca nu doar cafeaua contine cafeina, ci si bauturile energizante sau unele bauturi racoritoare.

Struguri si stafide

In acest moment nu se cunosc prea multe informatii legate de cauza exacta a toxicitatii, nici care este cantitatea care cauzeaza probleme. In plus, unii caini pot suferi reactii mai severe decat altii. Simptomele toxicitatii includ scaderea apetitului, letargie, varsaturi, diaree si cresterea sau scaderea brusca a productiei de urina.

Nuci de macadamia

Semnele toxicitatii apar in general in 12 ore de la consum si includ varsaturi, tremuraturi, depresie, slabiciune si hipertermie. E recomandat sa nu ii oferi cainelui nici alte nuci: contin cantitati mari de grasimi, care pot provoca varsaturi, diaree si pancreatita.

Ceapa, usturoi, arpagic

Aceste legume sunt mai periculoase pentru pisici, insa nici cainii nu ar trebui sa le manance. Daca blanosul tau consuma cantitati mai mari, pot provoca iritatii gastro-intestinale care pot duce la anemie si deteriorarea eritrocitelor.

Oase

Multe persoane isi hranesc cainii cu oase de la carnea pe care tocmai au mancat-o, insa poate fi foarte periculos. Obiceiul poate duce la sufocare sau vatamari grave cauzate de bucati de oase care perforeaza tractul digestiv.

Gustari sarate

Daca obisnuiesti sa mananci floricele, chipsuri, covrigei sau alte snacks-uri similare, evita sa ii oferi si cainelui tau – indiferent cat de mult isi doreste sa guste. Aceste alimente contin cantitati mari de sare care poate cauza la animalele de companie diaree, varsaturi, convulsii sau chiar deces.

Produse care trebuie sa faca parte din dieta unui caine

Inainte de a alege mancarea cainelui tau este important sa intelegi care sunt nevoile sale. Cainii sunt considerati omnivori cu tendinte carnivore, spre deosebire de pisici, care sunt carnivore obligate. Animalele carnivore au dintii ascutiti si tractul gastrointestinal mai scurt, insa cainii au si capacitatea de a descompune carbohidrati in zaharuri simple. De asemenea, pentru ca au trait atat de multi ani alaturi de oameni, au dezvoltat abilitatea de a consuma anumite resturi alimentare.

Totusi, exista o diferenta importanta intre a putea consuma anumite mancaruri si a avea o dieta sanatoasa. Oamenii, de exemplu, pot manca doar cartofi la fiecare masa, insa pe termen lung vor aparea probleme de sanatate din cauza lipsei de nutrienti. De aceea, e necesar sa ii oferi blanosului tau o alimentatie echilibrata, potrivita nevoilor sale.

Exista mai multe tipuri de mancaruri destinate cainilor, cele mai populare fiind hrana uscata si cea umeda.

Hrana uscata (bobitele) contine 3-11% apa, este usor de depozitat, ofera suficienta energie si este in general mai ieftina. Cu toate acestea, poate avea un continut mare de cereale. Acestea sunt utilizate pentru a oferi mai repede senzatia de satietate, cu un cost redus. Daca optezi pentru mancarea uscata, verifica lista de ingrediente. Evita produsele cu formulari de genul „proteine animale” sau „proteina de pasare” si alege-le pe cele unde se mentioneaza „x% carne de…”. 

Hrana umeda (conservele) contine 60-78% apa, este mai satioasa si mai usor de mancat. Dezavantajele includ pretul mai ridicat si posibilitatea ca animalul sa se ingrase mai repede, fiind mai bogata in grasimi. Evita conservele care contin si zahar sau sare.

Indiferent de varianta pe care o alegi, ignora termenii precum „premium”, „natural” sau „holistic”. Acestia nu sunt reglementati prin lege, ceea ce inseamna ca orice producator isi poate eticheta astfel, indiferent de calitatea hranei.

Iti poti hrani cainele doar cu hrana uscata de calitate, poti face o combinatie intre uscata si umeda, dar ii poti oferi si alte alimente. Orezul cu legume (fara sare sau condimente), carnea gatita (fiarta sau la gratar) sau cruda sunt cateva optiuni potrivite.

Suplimente alimentare care stimuleaza digestia

La fel ca noi, si animalele de companie pot primi suplimente alimentare. De exemplu, ia in considerare un probiotic pentru caini, care are multiple beneficii:

  • sustine cresterea imunitatii, actionand ca un scut impotriva parazitilor;
  • mentine flora intestinala, care poate fi afectata in urma anumitor tratamente medicamentoase;
  • sustine procesul de digestie;
  • imbunatateste aspectul pielii si al blanii, pentru un aspect de invidiat;
  • reduce mirosurile neplacute de fecale, util mai ales in cazul cateilor care mai au accidente in casa

Probleme digestive la caini si metode de preventie

Cele mai comune semne care indica probleme digestive sunt modificari ale poftei de mancare, durere abdominala, modificari ale scaunului (constipatie sau diaree), varsaturi, blana lipsita de luciu si umflarea abdomenului. 

Pentru a preveni problemele de sanatate, tine cont de aceste sfaturi:

  • alege intotdeauna hrana de calitate;
  • nu schimba brusc mancarea, ci treptat;
  • opteaza pentru hrana potrivita varstei, rasei si nevoilor specifice;
  • nu oferi cainelui resturi de la masa ta;
  • nu tine in casa plante otravitoare;
  • nu uita de vaccinurile anuale si solutiile anti-paraziti preventive

Mentine sanatatea cainelui tau si ai grija sa previi problemele digestive urmand sfaturile de mai sus. Nu neglija importanta alimentatiei echilibrate, evita mancarurile care ii pot face rau si suplimenteaza cu probioticele potrivite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.