Ierburi si condimente folosite in preparate romanesti si proprietatile lor pentru sanatate

Preparatele traditionale romanesti au un gust foarte bun si s-au facut remarcate si peste hotare pentru aromele sale. Iata cateva ingrediente care sunt responsabile pentru gustul lor intens si beneficiile pentru sanatate:

Leurda a fost numita ”Planta mileniului trei” datorita proprietatilor sale. Are un gust foarte asemanator usturoiului, dar cu o prospetime aparte. Leurda contine carotenoizi, vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, saruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru si proteine. Poate fi folosita in supe, ciorbe, salate si sos pesto.

Usturoiul are un puternic efect antibiotic si este considerat un aliment de baza, dar si un tratament natural pentru o multime de afectiuni. Aroma usturoiului imbogateste gustul oricarui preparat culinar, de la retete de preparate la cuptor sau retete de muraturi.

Mierea de albine nu este numai gustoasa dar este si foarte buna pentru sanatate. Este folosita ca indulcitor, dar si pentru proprietatile sale antibacteriene si antifungice din cele mai vechi timpuri. Contine foarte multe vitamine, enzime, aminoacizi si minerale – calciu, fier, clorura de sodiu, magneziu, fosfor si potasiu.

Patrunjelul reprezinta o sursa importanta de proteine, minerale precum: calciu, potasiu, fosfor, magneziu, fier, dar si de ulei volatil, lipide și flavonoizi. Contine mai multa vitamina C decât anumite citrice precum lamaia sau portocala,  mai este bogat si in vitamina A, B1, B2, B3, B5, B6, K si E. Pătrunjelul poate fi consumat sub formă de ceai, suc sau se foloseste la supa, salata sau mancaruri cu carne.

Telina este o planta medicinala aromatica cu efecte detoxifiante, antidepresive si antibiotice care poate preveni si trata o serie de afectiuni. Radacina de telina adauga un plus de aroma in supe, ciorbe, diferite feluri de mancare si salate. Telina mai este considerata si o sursa bogata de hidratare.

Cimbrul este folosit des in bucatarie, in special in preparatele traditionale, iar frunzele uscate de cimbru sunt un medicament natural. Acesta este folosit de sute ani, pentru tratarea mai multor tipuri de afectiuni. Frunzele proaspete ori deshidratate de cimbru se folosesc la ceai, tinctura sau pulbere.

Leusteanul este condimentul aromat nelipsit din bucataria romaneasca, deoarece ofera o aroma deosebita ciorbelor, mancarurilor cu carne si inclusiv muraturilor. Este o planta aromatica ce furnizeaza organismului aproximativ 84% din doza zilnica recomandata de vitamina A, si 10% de calciu si fier la 100 de grame.

Marararul este unul dintre cele mai indragite condimente din bucataria romaneasca si este folosit atat in ciorbe, supe, mancaruri, cat si in placinte sau omlete. Este o planta medicinala de la care se folosesc frunzele, tulpina si semințele si este recunoscuta pentru proprietatile sale terapeutice.

Planta aromatica tarhon se foloseste adesea in bucatarie pentru aromatizarea preparatelor din carne de pui, peste, legume, omlete, dar si lasagna. Tarhonul este folosit si pentru aromatizarea uleiului sau otetului si este adaugat in branzeturi, iaurturi, smantana sau maioneza.

Pentru a obtine o mancare delicioasa este important sa folosesti ierburi aromatice si condimente diverse ce scot in evidenta aroma preparatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.