Montarea unor panouri fotovoltaice aduce cu sine o serie intreaga de beneficii, atat pentru utilizator cat si pentru mediu. Insa gasirea unui spatiu adecvat, care sa permita o astfel de instalare poate fi uneori destul de complicat. In zonele urbane, mai ales, cei care isi doresc astfel de panouri intampina probleme cat se poate de serioase cand vine vorba de gasirea unei solutii privind spatiul necesar pentru acestea. In astfel de cazuri este nevoie de foarte multa ingeniozitate si creativitate.
Care este principala problema in instalarea de panouri fotovoltaice?
Odata cu cresterea cerintei pentru solutii alternative de generare a energiei electrice, tot mai multi potentiali clienti au intampinat diverse probleme cad vine vorba de montarea unor panouri care sa foloseasca energia solara.Multi dintre ei gasesc diverse solutii in ceea ce priveste amplasarea acestor panouri, insa in zonele aglomerate cum ar fi orasele, aceasta problema este una inca persistenta.
Acoperisurile si zonele din imediata apropriere a consumatorilor sunt cea mai buna varianta insa acestea nu sunt intotdeauna suficiente pentru montarea unor astfel de instalatii.Atunci cand vine vorba de montarea unor panouri fotovoltaice in zone in care spatiul este restrictiv, gasirea unei solutii nu este intotdeauna atat de simpla.
Multi incearca sa gaseasca terenuri din apropiere astfel incat investitia in materialele care asigura transportul energiei sa fie minima. Insa aceste terenuri pot ajunge uneori sa coste mai mult decat investitia in instalatie. In astfel de situatii clientii se vad pusi in fata unei situatii aproape fara iesire. Desi costul panourilor in sine a scazut considerabil in ultima perioada, atragand tot mai multi doritori, montarea lor efectiva poate fi problematica.
In multe zone urbane solutia este scoaterea acestor panouri din oras si amplasarea lor pe terenuri din apropiere.Astfel, pe langa unele comunitati, au aparut adevarate ferme de panouri fotovoltaice.Insa in astfel de cazuri investitia creste considerabil.
Cu cat instalatia este mai departe de locul in care se afla clientul, cu atat este nevoie de mai multe resurse pentru transportarea si stocarea energiei. In plus, intervine si problema securizarii instalatiei. Fie ca este vorba de un simplu gard care sa imprejmuiasca intreaga zona sau de sisteme mai sofisticate care includ camere de supraveghere sau sisteme de control la distanta, acestea sunt investitii necesare pentru asigurarea functionalitatii instalatiei.
Ce solutii sunt pentru instalarea de panouri fotovoltaice?
Un mare avantaj al acestor panouri fotovoltaice este ca pot fi optimizate pentru spatiul disponibil. Orice instalatie poate fi ajustata astfel incat sa foloseasca tot spatiul disponibil, indiferent cat de mic sau neregulat ar fi acesta. Asta deoarece materialele din care se fac ultimele generatii de panouri sunt foarte usor de modificat.
Desigur, crearea unei instalatii personalizate pentru un anumit client poate aduce cu sine costuri suplimentare. Insa aceste costuri sunt mult mai mici in comparatie cu resursele necesare pentru a transporta energia creata pe distante mari.
O alta solutie, pentru zonele urbane mai ales, este utilizarea domeniului public pentru instalarea unor astfel de panouri si eventuala divizare a intregii instalatii in elemente mai mici, autonome. Astfel, in foarte multe orase din Romania si nu numai, se pot intalni instalatii de iluminat public alimentate de la panouri fotovoltaice montate direct pe stalpi. Sau diferite piese de mobilier urban care au incorporate si astfel de panouri.
De exemplu banci din anumite zone sau statii de mijloace de transport in comun care au astfel de instalatii. Aceasta este si o foarte buna metoda de atragere a atentiei comunitatii spre ceea ce inseamna posibilitatile oferite de energia solara.In zonele rurale lucrurile sunt poate putin mai simple. Acolo exista deja zone vaste de teren care pot fi folosite pentru montarea unor astfel de instalatii.
Insa si aici uneori este nevoie de putina creativitate pentru a gestiona anumite probleme legate de spatiu. In aceste zone, majoritatea terenurilor au destinatii agricole. Pentru a evita orice fel de interferenta cu acest domeniu, oamenii care doresc sa isi instaleze astfel de panouri au nevoie de solutii ingenioase uneori.
O astfel de solutie este montarea panourilor pe cursuri de apa. Exista posibilitatea ca, folosindu-se barje sau alte structuri artificial create pe cursul unor ape, suprafetele astfel create sa fie folosite pentru instalarea unor panouri care sa genereze energie.
In multe zone exista luciuri de apa care nu pot fi folosite pentru agrement sau in scopuri comerciale. Acestora li se poate da astfel o noua intrebuintare si pot fi rentabilizate si folosite pentru a sprijini comunitatile din apropiere.
In unele tari exista deja implementate proiecte prin care se urmareste introducerea energiei alternative in comunitati prin folosirea unor barje speciale care pot fi mutate dintr-o zona in alta in functie de necesitate. Acestea pot furniza electricitate pentru zonele unde reteaua clasica de distributie a energiei nu face fata sau unde se doreste sporirea gradului de utilizare a energiei alternative.
Care vor fi solutiile pe viitor pentru spatiul necesar instalarii de panouri solare?
Odata cu cresterea populatiei si micsorarea spatiului disponibil pentru instalatii de genul celor care includ panouri solare, solutiile vor trebui sa fie cat se poate de inovative. O prima idee in acest sens ar fi incorporarea unor celule solare direct in materialele de constructii folosite. Acest lucru exisa deja sub forma unor tigle care actioneaza exact ca o retea de panouri direct incorporate in structura acoperisului.
O alta solutie ar fi instalarea unor panouri flexibile pe exteriorul zidurilor. Acestea ar avea dubla functie atat de a produce energie electrica cat si de a asigura o mai buna izolare a cladirii. Este adevarat ca s-ar putea sa nu aiba acelasi randament ca si niste panouri fotovoltaice clasice, insa in cursa pentru utilizarea energiei alternative conteaza fiecare oportunitate aparuta. Ajutorul unei firme precum SolarX se poate dovedi foarte pretios pentru oricine este interesat de o astfel de investitie.
Deoarece tendinta este de extindere pe verticala, in special in zonele urbane foarte aglomerate, se pot gasi solutii de folosire a unor astfel de instalatii de panouri care sa foloseasca chiar inaltimea cladirilor ca avantaj. Panouri care se deschid asemeni unui evantai sau a petalelor unei flori pot fi amplasate pe exteriorul acestor cladiri, folosind astfel la maxim spatiul disponibil.
De asemenea, acestea se pot strange atunci cand nu este nevoie de ele si se pot muta mult mai usor decat panourile clasice. In plus, cladirile inalte mai pot folosi si alte instalatii de producere a energiei alternative in acelasi timp, sporind astfel randamentul instalatiilor si a suprafetelor disponibile.