Arhiva stiri din data de Miercuri, 08 Septembrie 2010

Mircea Geoană şi Senatul încearcă Salvarea României

Mircea Geoană şi Senatul încearcă Salvarea României

Plecam care încotro prin lumea largă şi nu ştiam că Senatul ţării noastre dragi a şi iniţiat un comitet de salvare naţională. El se numeşte Consiliul Naţional pentru Dezvoltare şi pare a fi o încercare de a strânge sub aceeaşi umbrelă cele mai...

 

Ponta: Cine se înţelege cu Băsescu plăteşte după aceea

Oricine se înţelege cu Traian Băsescu va plăti mai devreme sau mai târziu. Acesta este mesajul pe care preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a transmis social-democraţilor prezenţi la Congesul Judeţean al organizaţiei din Constanţa. "Eu cred că nu...

 

Valeriu Stoica: Băsescu poate reveni, după 2014, ca şef de partid sau ca premier

În interiorul PDL nu sunt excluse mişcări-surpriză din partea preşedintelui Băsescu. Unul dintre cei care cred că "resursele sale nu sunt epuizate" este Valeriu Stoica. Vicepreşedintele PDL susţine că o nouă încercare a Opoziţiei de...

 
Tensiunile dintre bănci şi clienţi se acutizează

Tensiunile dintre bănci şi clienţi se acutizează

Clienţii care au suportat până acum în tăcere costurile mari ale creditelor contractate în anii trecuţi devin tot mai vehemenţi odată cu apropierea termenului de 19 septembrie, până la care băncile ar trebui să încheie actele adiţionale pentru...

 

Biserica se opune lui Prigoană: Legalizarea prostituţiei, o formă de sclavie modernă

Deputatul independent Silviu Prigoană a depus, luni, la Parlament un proiect de lege privind legalizarea prostituţiei. Conform legii, prostituţia va putea fi exercitată de persoane care au împlinit 20 ani, sunt apte din punct de vedere medical....

 
Guvernul renunţă la dubla taxare a autorilor. Patronii virează taxele

Guvernul renunţă la dubla taxare a autorilor. Patronii virează taxele

Cabinetul Boc V repară ce a greşit Cabinetul Boc IV. Astăzi, în prima şedinţă a noului Executiv, guvernanţii vor modifica din nou ordonanţa care reglementează plata contribuţiilor pentru cei plătiţi prin contracte de drepturi de autor. Executivul...

 

Boc avertizeză noii miniştri: Veţi fi sancţionaţi dacă lansaţi dezbateri fără girul Guvernului

Premierul Emil Boc le-a atras atenţia noilor miniştri, care participă pentru prima dată la o şedinţă a Executivului, că riscă să fie sancţionaţi politic dacă lansează în dezbatere publică subiecte care nu au fost discutate în prealabil în Guvern....

 
Aura Vasile cu panglici în păr, cu inscripţia ticăloşii

Aura Vasile cu panglici în păr, cu inscripţia "ticăloşii"

Deputatul PSD Aura Vasile a venit, miercuri, la şedinţa de plen a Camerei, cu două panglici albe prinse în păr pe care era inscripţionat cuvântul "ticăloşi", pentru a protesta faţă de afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la...

 

Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul a scăzut în iulie cu 6,7%

Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a scăzut în iulie cu 6,7% faţă de aceeaşi lună din 2009, mai ales ca urmare a declinului comerţului cu motociclete, piese şi...

 

Boc: Creșterea TVA a sporit veniturile la buget cu 25%

Noua cotă de TVA a determinat, în prima lună după majorare, o creștere a încasărilor la buget din această sursă cu 25% comparativ cu media veniturilor din lunile anterioare, a anunțat, miercuri, premierul Emil Boc, în deschiderea ședinței de Guvern....

 

Deputaţii Cherecheş şi Potor trec la independenţi

Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a anunţat miercuri în plen trecerea deputaţilor Călin Potor de la PDL şi a lui Cătălin Cherecheş de la PNL în rândul independenţilor fără apartenenţă politică. Deputaţii Călin Potor şi Cătălin...

 
PNL îi cere socoteală lui Boc

PNL îi cere socoteală lui Boc

Grupul Parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a solicitat Biroului Permanent al Camerei organizarea unei dezbateri parlamentare, cu participarea primului ministru, cu tema "Situaţia prezentă şi evoluţia socio-economică a României". În...

 
Curtea de Conturi albeşte imaginea Monicăi Iacob-Ridzi

Curtea de Conturi albeşte imaginea Monicăi Iacob-Ridzi

Curtea de Conturi spală, mai ceva ca un detergent, imaginea fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi, acuzată de DNA că ar fi dispus plăţi abuzive la evenimentele legate de Ziua Tineretului. Site-ul Lumea Justiţiei a publicat...

 
Turcan: Prigoană nu s-a retras niciodată din grupul PDL

Turcan: Prigoană nu s-a retras niciodată din grupul PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că Silviu Prigoană nu s-a retras niciodată din grupul deputaţilor PDL, "ci a făcut un joc de imagine personal", ea arătându-se nemulţumită că PDL a abandonat ideea...

 

Îmbrânceli între simpatizanţi ai PSD şi PDL

Liderii judeţeni ai PDL Satu Mare şi mai mulţi simpatizanţi ai PSD adunaţi, miercuri, în centrul localităţii Racşa, s-au îmbrâncit, iar fiul candidatului PSD la primărie a susţinut că a fost pălmuit de şeful PDL Satu Mare, deputatul Ioan Holdiş, care...

 
Ziare pe twitter


Un pianist rus, de talie internationala, traieste un calvar de cand Protectia Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, baiatul mi-a spus ca nu mai crede in Dumnezeu
Aduceti fiul lui Eugene acasa!

Stiri in timp real

 
«
»
Mo Tu We Th Fr Sa Su
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30